DOMNULUI ȚOIU

Se împlinea, pe 4 octombrie 2013, un an de când ne părăsise pentru totdeauna domnul Constantin Țoiu, marele scriitor, cu renume nu numai național, pe care l-a dat urbea noastră.

Autorul Galeriei cu viță sălbatică, fostul vicepreșente al Uniunii Scriitorilor, Cetățeanul de Onoare al Urzicenilor și Ialomiței, și-a aflat trecerea în neființă într-un cadru restrîns, de parcă el însuși și-ar fi dus sugestiv degetul la buze, zicând:

„-Sst ! Să fie tăcere !…”

Cu inima sfâșiată l-am revăzut după un an, sub o moviliță de pământ, cu o biată cruce de lemn indicând locul. Sandu dădu o formă mormântului, îndreptă crucea căzută și-i puse alături o candelă din care să plece lumina… lumină pe care dânsul a iubit-o atât de mult și pe care a dăruit-o tuturor pentru totdeauna !…

Prietenul său de o viață, doctorul Lică Balcan, prezent și sursă de inspirație în multe din scrierile marelui autor, nu putea veni la comemorare, așa că am abordat-o pe fiica sa, Coca Dumitrescu, care, după un timp de gândire, îmi răspunse:

-Tu doar știi, Lili, că și în Galerie și în Căderea în lume și în Prepeleac, domnul Țoiu nu vorbește despre tata cum ar fi trebuit, deși l-a numit mereu prietenul său !…

Cunoscând subiectul, întreba-i totuși:

-Și cum crezi că ar fi trebut să vorbească ?

-Măi, nu zic, dar măcar o dată să spună că e frumos și deștept ! răspunse Coca supărată.

-Păi asta a și spus în permanență, dar nu direct, căci nu a fost un scriitor ”de-a gata”, el și-a suprastratificat scriitura, am răspuns, adăugând:

-Unchiul Lică este și el supărat ?

-Nu, Doamne ferește, tata îl divinizează pe Țoiu, dar eu…

-Ei, Cocule, ce n-ar fi dat oricine și oricum să apară în opera la Țoiu ! Nu te găndești !… o împăca-i eu.

După o scurtă discuție cu tatăl său, Coca mă sună:

-Voi veni la comemorare și tata zice să împart prin cimitir și pungulițe cu d`ale gurii !

-Of ! Îl iubesc pe unchiul Lică ! zisei răsuflând ușurată.

Drumul până la București avu o deviere inedită amintindu-ne că inedită era și acea zi… glasul lui Dan Laurențiu răsună:

-Luați-o la stânga, prin Șindrilița, și vă voi duce în altă lume ! Ajungem la Mărțișor, la Arghezi, apoi o facem la stânga la Belu !

-Să nu fie cu ocol că întârziem la întâlnirea cu preotul, zise Sandu.

-Nu, dimpotrivă, pe aici scurtăm. O să vedeți, răspunse Dan.

Păduri și sate nebănuite ne apărură în față, iar surpriza ne fuse maximă când, pe un lac ce oglindea o frumoasă vilă, văzurăm lebede plutind…

Exclama-i:

-Vai, ce frumos !

-Sunt din plastic, așa m-am păcălit și eu, râse Dan.

-Mai e ceva adevărat ?!… îngânai întristată

– Poate doar locul unde mergem acum ! răspunse Sandu.

La Belu, pe Aleea Artiștilor și Scriitorilor, am fi poposit nostalgici la fiece mormânt de n-ar fi fost o voce ce striga:

-Suntem în întârziere ! Luați-o la stânga după bustul criticului Mircea Scarlat ! Este al treilea mormânt !

Mai greu, căci bustul criticului nu mai era !…

O frumoasă zi de toamnă găzdui la mormântul scriitorului oameni inimoși, în frunte cu Șerban Codrin, Gheorghe Dobre, Costel Bunoaica, Nicu Petrache, Dan Laurențiu, Sandu Buleandră…

Sub castani bătrâni, umbroși, preotul ținu o minunată slujbă, iar pe micuța cruce de lemn a marelui om, toți ne găsirăm spijinul !…

O voce parcă venită de dincolo, rupse tăcerea de după slujbă. Era Dan Laurențiu care, plângând, întreba:

-Părinte, dar de ce atâta tristețe și până când ?!…

Părintele îl privi lung zicându-i:

-Este o întrebare retorică.

Apoi, pe o placă de mormânt alăturat, se împărțiră colivă, vin și pungulițe…

Privind cu atenție inscripția de pe placă, Sandu descifră numele unui alt mare scriitor și, întorcându-se spre crucea domnului Țoiu, zise.

  • Domnu Țoiu, astăzi sunteți invitat la masă de Eugen Jebeleanu !…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *