Singurul sat cultural din țară organizează primul Picnic European

După ce în 2016 a obținut titlul de „Sat cultural al României”, Vadu Crișului va organiza ediția a X-a a Picnicului European, în cadrul Programului „Europa pentru cetățeni”.

„Programul «» este programul comunitar derulat de Direcția Generală Migrație și Afaceri Interne din cadrul Comisiei Europene, care își propune să promoveze cetățenia europeană activă prin implicarea societății civile în construirea unei Europe unite, bazate pe valori istorice și rememorarea unui trecut comun, pe aprofundarea dialogului intercultural și pe concepte precum toleranța, solidaritatea, democrația, egalitatea de șanse și înțelegerea reciprocă”, explică viceprimarul Ioan Hasas.

http://www.pensiunearouamuntilor.ro/

Obiectivul general al programului este acela de a acorda tuturor cetățenilor europeni posibilitatea de a se cunoaște, de a interacționa și de a se implica în proiecte comune, în vederea consolidării ideii de apartenență la spațiul comunitar.

Anul trecut, Vadu Crișului a depus un proiect la Bruxelles, având ca obiectiv ca ediția a X-a, jubiliară, a Picnicului European, planificat a fi organizat în perioada 23 – 25 august 2019, să se desfășoare pentru prima oară în România, în comuna Vadu Crișului. Dorel Cosma, primarul de Vadu Crișului, spune că proiectul depus a fost declarat câștigător cu 72 de puncte, anunțul oficial sosind la primărie la sfârșitul lunii decembrie 2018.

La evenimentul jubiliar, pe lângă localnici și oameni din zonă, vor participa și reprezentanți din alte 16 localități din 8 țări europene, de la Altopiano (Italia), Brezova (Cehia), Legrad (Croația), Székkutas, Körösszegapáti, Felsőpakony, localități înfrățite din Ungaria, până la Nikinci (Serbia) sau Kastl (Germania).

„Evenimentul din Vadu Crișului va avea trei componente: una culturală, în care formațiile artistice din localitățile participante vor prezenta câte un program, va fi o zi dedicată gastronomiei, prin organizarea unui concurs internațional de gătit, dar și conferințe dedicate prezentărilor și dezbaterilor pe teme cu care se confruntă comunitățile din Europa.

Suntem conștienți că finanțarea europeană nu va acoperi în totalitate cheltuielile (prin proiect vor fi peste 180 de invitați doar din străinătate), dar împreună cu comuna Aușeu, cu care am participat împreună la mai multe ediții ale Picnicului European, cu ajutorul forurilor județene vom reuși să organizăm în condiții optime acest eveniment, astfel încât să facem o reclamă bună atât comunei, județului, cât și României”, susține viceprimarul Ioan Hasas.

SURSA: http://www.bihon.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *