Totul e bine, când se termină cu bine

Problema uriașă a deșeurilor menajere din municipiul nostru a avut parte de un final fericit. După ce compania Rosal a lăsat locuitorii Urziceniului cu buza umflată și nu a mai ridicat gunoiul cu săptămânile, autoritățile locale s-au mișcat rapid și au contractat o firmă din București: Supercom S.A.

Situația incertă în care se află Rosalul a determinat decretarea stării de alertă în Urziceni.

O procedura legală absolut necesară pentru a putea grăbi colaborarea cu o altă firma de salubrizare. Supercom S.A. va opera în municipiul nostru pe o perioadă estimată de șase luni, după care responsabilitatea menținerii curățeniei va fi preluată de administrația locală. Noua companie va aparține exclusiv de Consiliul Local Urziceni și va opera numai cu utilaje

noi, suma disponibilă pentru achiziții fiind de aproximativ 800 000 euro.

Compania locală este deja constituită, urmând că în perioada următoare să-și obțină absolut toate aprobările de la Mediu. După parcurgerea pașilor legali necesari, aceasta va prelua responsabilitatea Supercom S.A., totodată oferind mai multe locuri de muncă concitadinilor noștri.

Firma temporară de salubrizare a început lucrul încă de week-end-ul trecut și s-a angajat să curețe total orașul de gunoaie până la dată publicării ziarului nostru. Acest lucru nu a fost însă ieftin, 60 000 RON fiind suma plătită de autoritățile locale pentru igienizarea localității. Măsura este una de bun augur, mai ales că primăria a făcut tot ce i-a stat în putință să grăbească procesul de reluare a ridicării gunoiului. Totul a fost realizat prin procedure simplificate deoarece prin căi obișnuite situația neplăcută se putea prelungi cu lunile. Odată cu această mutare, primăria a reușit și rezilierea contractului cu Rosal, companie ce va mai opera pe rază localității încă 30 de zile pentru a-și putea încasa și restul banilor.

„Noi am vorbit cu asociațiile de proprietari și nu o să mai primiți bani dacă nu vă faceți  treaba, clar!” a fost reacția primarului municipiului Urziceni, Constantin Sava în discuțiile sale cu reprezentanții Rosal.

Prețul cu care SupercomS.A. va ridica tomberoanele va fi în jur de 13 lei/persoană, o suma mică dacă ținem cont de importanța igieneistradale și a sănătății publice. Rămâne de văzut dacă firma locală va afișa prețuri mai mici odată cu preluarea operațiunilor de curățenie. Răspunsul va fi cel mai probabil unul negativ dacă ținem cont de faptul că Rosal opera sub prețul pieței, motiv pentru care a ajuns în situația de a-și nu mai permite plata angajaților.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *