Lili BALCAN – Momente din viaţa oamenilor simpli de provincie de ieri şi de azi (II)     (continuare din numărul trecut)

EL, COSTICĂ BALCAN

Părinți – Gheorghe și Sofia

 

În Urziceni, pe strada Traian, a treia casă pe stânga cum vii dinspre vechea Primărie, unde astăzi se înalţă mândră casa lui Puiu Mălăiescu, locuiau, în urmă cu 130 de ani, Gheorghe şi Sofia Balcan. Veniţi, unul din cătunul Sătuc de lângă Malu Roşu (Gheorghe) şi celălalt din comuna Manasia, din neamul Simindreştilor (Sofia), ei s-au alăturat aici unor vechi familii asemenea, ca: Motrogan, Moise Jarcă, Tulumbă, Ichim, Lambru, Zarafu, Trifu, Ţigănilă, Babă şi altele, creând pătura de mijloc a târgului într-un sfârşit de secol  XIX.

Cei doi şi-au croit şi rostuit cu propriile puteri o casă din chirpici (pământ amestecat cu paie si turnat în formă de cărămizi), casă care a supravieţuit cutremurelor și inundaţiilor vreme de 120 de ani, până în anul 2005, când, cu mare greutate, a putut fi demolată.

Viaţa lui Gheorghe şi Sofia nu se deosebea cu nimic de a celor din jur, din lupta permanentă pentru existenţă neeliberându-i decât drumurile de duminica la biserică sau rarele cununii şi cumetrii la care participau, respectând cu sfinţenie legăturile cu biserica, legăturile de rudenie și legăturile de bună vecinătate.

În curtea lor mare plină de magazii, coteţe și grajduri, creşteau laolaltă găini, rațe, gâşte, porci şi viţei. În faţa casei, pe o mică îngrăditură, Sofia planta an de an garofiţe, petunii și călţunaşi, iar într-o odaie anume avea instalat permanent un razboi de ţesut, căci ţesea şi vindea pânză de casă şi stofă de lână ”abba” sau ”siac”.

Sofia purta cămaşă albă, din pânză de casă, cu mâneci treisferturi şi fustă creaţă din pânză ţesută şi vopsită de ea, bleumarin sau albastru, peste care avea şorţ colorat, tot din pânză.

Considerată femeie solidă, când se mişca legănat, în fustele sale largi şi lungi se pierdea tot cârdul de raţe şi gâşte pe drumul, de dimineaţa şi seara, până la iazul din spatele Bisericii  Volnei,  de se făcea tot o larmă pe uliţă, răscolindu-se câinii şi dându-se semnalul în vecini: ”Se duce Sofia la iaz!” sau ”Se întoarce Sofia de la iaz !”

În casă aveau ştergare la icoane şi paturi din scânduri cu saltele de paie. Tavanele erau din scânduri şi pe jos era pamânt lipit acoperit cu scoarţe. Scoarţe acopereau şi paturile şi unii pereţi ai casei. Totul era ţesut şi lucrat de mâna Sofiei.

În ceeace îl privește pe Gheorghe, acesta era poştaş şi, în timpul liber, pe lângă obişnuitul grădinărit practica şi măcelăria, tăind și tranşând animale la rude, prieteni şi cunoştinţe.

Pe atunci întreaga corespondenţă venea zilnic cu poştalionul de la Bucureşti, poştalion ce se oprea la intersecţia Ploiești-Buzău, unde era un punct de lucru, numit Ceair, cu magazii de încărcare-descărcare şi grajduri pentru caii de schimb , de unde coletele poştale şi plicurile erau luate şi distribuite de poştaşii locali. Funcţia aceasta i-a dat lui Gheorghe o anumită cunoaştere şi deschidere spre viaţă, pe care a transmis-o apoi copiilor, întâlnind-o mai mult la trei dintre ei: Costică Balcan, Tăvica Balcan și Tanţa Balcan.

Gheorghe şi Sofia au avut zece copii din care patru nu au depășit vârsta prunciei iar şase au trăit devenind centenar (Dumitru Balcan), nonagenară (Tăvica Balcan) sau octogenari ( Costică Balcan şi Tanţa Balcan).

Rămas astfel cu patru băieţi şi doua fete, Gheorghe şi-a îndrumat băieții spre negustorie, dintre ei remarcându-se apoi, ca o personalitate aparte, Costică Balcan.

 

  1. Costică Balcan o fură pe Ileana Mangiurea

 

Costică Balcan a învăţat meseria de măcelar de la tatăl său şi, după satisfacerea stagiului militar, în anul 1916, este luat în armată la serviciul de Manutanţă al Infanteriei din Primul Război Mondial. Ajungând cu frontul în Dobrogea, în zona comunei Biulbiul Mare (azi Ciocârlia de Sus), în urma unei operaţiuni de achiziţionare de hrană pentru armată de la populație, o cunoaște pe Ileana Mangiurea, fiica cea mare a văduvei Maria Mangiurea. Între cei doi se leagă o idilă căreia însă i se opune răspicat Maria.

Maria Mangiurea stăpânea mari suprafeţe de pământ în zonă, căci soţul său, Dumitru Mangiurea (mort la numai 42 de ani) fusese Notar, om cu carte  în acele vremuri, şi ştiuse să agonisească o considerabilă avere, neprecupeţind  niciun efort, împletind puterea minţii cu puterea braţelor sale, creându-şi, până în zilele noastre, un binemeritat renume de ”Boierul Mangiurea care muncea cot la cot cu argaţii ” sau ” Notarul – argat ”. Despre el şi urmaşii lui se mai vorbeşte şi acum în zonă, hărnicia şi omenia lor fiind de-a dreptul proverbiale.

Refuzul Mariei Mangiurea de a-i căsători, motivat de faptul că Ileana îi era spijin şi mâna dreaptă în gospodăria ce număra şapte copii (şase fete şi un băiat), orfani de tată, l-au determinat pe Costică să o fure pe Ileana în anul 1918, aceasta însoţindu-l pe frontul aflat de acum în retragere, până la Urziceni.

Pusă în faţa faptului împlinit, Maria Mangiurea, după aproape un an, vine la Urziceni şi se învoieşte să-i dea Ilenei partea ei de zestre, constând în pământ şi o considerabilă sumă de bani obţinuţi din vânzarea de lână. Cu aceasta şi cu un ajutor primit şi de la tatal sau, Gheorghe Balcan, Costică închiriază o casă şi-şi deschide mai întâi măcelărie şi o mică cârciumă.

 

  1. Cum ajunge Costică Balcan consilier bisericesc

 

Casa este situată la intersecţia străzilor Panduri cu Regele Ferdinad,vizavi de Biserica Sfânta Treime, ea aparţinând mai întâi lui Ghiţă Casierul, apoi învăţătorilor Gogu și Geta Tănăsescu, iar în prezent adăposteşte cârciuma ”La Smochină”. În această casă s-au născut cei patru copii ai lui Costică Balcan: Florica , Haralambie (Lică ), Gheorghe (Gigi) şi Ecaterina ( Zizi ).

Aici începe  Costică Balcan negustoria, transformând impedimentul de a nu avea un vad bun, în imediata vecinătate a bisericii, în reversul său, încingând grătarele cu mici şi bere până aproape de poarta bisericii, astfel că nu puţini erau aceia care, în drum spre biserică, la slujba de duminică sau alte sărbători creştine, să nu uite de cele sfinte rămânând să-şi facă semnul cruciişi să-şi miluiascămorţii, în faţa îmbietoarelor grătare cu cărnuri încinse şi a halbelor cu bere rece!

Revoltată de scăderea numărului enoriaşilor, Biserica, în persoana părintelui Gheorghe,  ia atitudine, ameninţând că orice cale ademenitoare de a întoarce faţa oamenilor de la cele creştine este lucrarea diavolului !

Costică Balcan nu neagă, adăugând:

– Părinte, să-mi fie iertate păcatele, dar văd că biserica are și ea nevoie de ajutor ! Gardul pe partea stângă dă să cadă, la fel şi scările, ca să nu mai zicem că fereastra dinspre altar nu are vitraliu!

Părintele Gheorghe, clătinând  din cap a neputinţă, îşi ridică ochii și mâinile spre cer. Costică profită de moment, continuând:

– Părinte, consider că-i creştineşte ca din banii câştigați să fac şi o donație la biserică, dar…

– Dar ce ?se precipită Părintele Gheorghe.

– Ca membru în Consiliul Parohial aş putea ajuta şi mai mult biserica !

Astfel Costică Balcan ajunse consilier bisericesc şi  pacea se aştenu.

Costică Balcan nu a renunţat niciodată la funcția de consilier bisericesc, a făcut numeroase donaţii bisericii, dezvoltând o frumoasă relaţie de prietenie cu părintele Gheorghe. Acesta, de câte ori îi trecea pragul la sărbătorile creștine cu crucea şi busuiocul, îi zicea: ”Costică, taică, rogu-te, până ajung eu cu închinăciunea la capătul celălalt al străzii, pune să-mi facă niscai ochiuri  în apă cu ceapă prăjităşi mai adu şi tu niște vin la Sfânta Biserică că nu mai am ce sfinţi !”

 

  1. Restaurantul cu Terasă Costică Balcan

 

 

Din negoţ şi măcelărie precum şi din vânzarea pământului de zestre al soției, Costică Balcan îşi ridică în anul 1933, după proiectul unui arhitect italian,  cel mai frumos restaurant cu măcelărie anexată şi cramă la subsol, continuând pe latura nordică cu o casă şi o grădină la fel de frumoase.

Ca semn al bărbăţiei, pe acoperișul casei avea un cocoş de ceramică iar pe turla balconașului de la intrare se înălţa un paratrăsnet.

Restaurantul era dotat cu instalaţie de ventilarea aerului şi cu sonerii la fiecare masă, iar ospătarii aveau ţinută obligatorie, purtând la cămaşaalbă fie papion negru fie cravată neagră.

Mai apoi are inspirata idee aînălţării unei terase în arcade la care ajungeai urcând treptele din lateral. Terasa, cu ghivece de muşcate agăţate la arcade, avea deschidere şi spre grădina negustorului, de unde îţi zâmbea un pitic de ceramică, şi spre stadă. Seara, oamenii se adunau pe trotuar, privind ca la teatru cocheta terasă luminată, perechile ce se zăreau dansând, printe ramurile unor peri înalţi şi zvelţi, pe o muzică vălurită de tangouri ce curgea lin din arcuşul inegalabilului lăutar Gheorghe Lupu sau al fraţilor Olmazu. Lăutarii nu părăseau Terasa până în zorii zilei, cântând la ureche boierilorcare, într-un final, se aşezau la mesele de joc încingând un pokeraş pe care-l udau din belşug  cuvin de buturugă.

La sfârşit de mai era suficient să vezi chiar şi numai o data  Terasa ca imaginea ei să rămână de neşters.

Tot atunci se comentau şi ultimele zvonuri ale tâgului, adevărate legende:

– Ce-l mai plânge Geta Spiridon pe bietul său bărbat, Jipa Ionescu! Zice că el n-ar fi murit de n-ar fi divulgat ea la Comandamentul Unităţii de Aviaţie relaţia acestuia cu sora ei, CameluţaSpiridon !

– Basme domnule, răspunde altul, vorbe de femeie ! Ce crezi că trimiterea unui pilot în luptă se face pe motive de amantlîc ?! Hai sa fim seriosi !

Alteori se vorbea de adevărate sinucideri:

– Domnilor, e tamjă mare, Miţi Dumitrescu s-a sinucis pentru că ai ei n-o lăsau să se mărite cu Şerban Mihăilescu !

– Basme domnule, vorbe de femeie ! A făcut septicemie după operaţia de apendicită !

După un timp ,aceleaşi voci se făceau auzite:

– Dar de asta ce mai spuneţi ?! Jan Spiridon s-a împuşcat tot din dragoste nefericită !

– Basme domnule, vorbe de femeie! N-a iubit pe nimeni ! S-a descărcat singur pistolul în timp ce-l curăţa !

– Dar de  Aurica Dumitrescu, care a fugit cu Nicu Iordache, ce mai zici ?!

Vocea sceptică răsuna:

– Basme domnule, vorbe de femeie ! Cum, tu fată tânără și frumoasă, să fugi cu un bărbat însurat şi cu copil, mai bătrân cu 20 de ani ?!Lăsăm că e urât ca dracu şi alcoolic ! Nu cred ! Nu se poate !

– Parol ! Nu sunt vorbe goale ! Tot târgul vuieşte !

– Eu ştiu că vuieştetârgul  căa fugit mireasa cu fostul său iubit, chiar în noaptea nunţii !

– Cine dom`le ?!Vorbeşte clar ! Care mireasă ?

– Zizi Carpen, dom`le, fata avocatului Carpen, l-a lăsat pe veterinarul Ionel Constantinescu după numai 48 de ore, cât a durat  de la cununia civilă pînă în noaptea nunţii…

                                                                      (urmare în numărul viitor)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *