Viața mea la Urziceni, 1906-1911 – Dumitru M. Ranetescu

Acesta a fost omul!…

 

Era un om foarte ciudat şi cu un fond sufletesc de răutate, de egoism şi de răzbunare cum rar se vede.

El n-avea prieteni pe nimeni. Cu familia era în veşnică ceartă. Pe mama lui, Zoe Pleşoianu, nu putea s-o sufere.  Bătrîna trăia la Bucureşti cu sora ei Cleopatra Mihailovici, în casele, proprietatea ei personală, pe care le avea în strada Ţăranilor (azi Aurel Vlaicu). Nu se ducea s-o vază niciodată deşi fusese singurul ei copil, nu o ajuta cu nimic, deşi era  cin  milionar. Pe tatăl lui, Iorgu Dumitrescu, a ajuns să-l lase muritor de foame, fiind că, deşi bătrînul obţinuse prin tribunal o pensie alimentară, socru meu nu i-o plătea – cum s-ar fi cuvenit, – la casa din satul Sinteşti, unde locuia bătrînul, distanţă de 200 de metri, ci i-o depunea la Casa de Depuneri ca să-l facă să cheltuiască şi să alerge.

Într-o vreme nu i-a mai trimis de loc pensia şi bietul bătrîn era expus să moară de foame. Cele mai triviale acuzaţii îi aducea, cînd vorbea despre el cu cineva, îl ocăra, îl da dracului, toate acestea drept mulţumire că bătrînul îi dăduse moşia Sinteşti, fără nici o restricţie şi îl făcuse om.

Din pricina răutăţii lui şi a modului nedrept în care se purta cu tatăl său, un frate al acestuia – Iancu Dumitrescu Săraru, de la Giurgiu, – a intentat socrului meu o acţiune în partajare a moşiei Sinteşti, la care avea şi el dreptul cu o treime. Spre ghinionul socrului meu, acţiunea a fost intentată cu cîteva luni înainte de a se împlini prescripţia de 30 de ani a acţiunii de partaj.

Procesul a durat mulţi ani şi socru meu s-a căznit  în tot felul, producînd fel de fel de acte, scrisori, note cu  care să dovedească cum că reclamantul nu fusese fiu legitim al lui Atanase Cojocăreanu, autorul comun al lor şi care cumpărase moşia Sinteşti de la Zoe Pleşoianu, fosta soţie a lui Iorgu Dumitrescu şi mamă bună a socrului meu. Toate încercările lui de a obţine respingerea acţiunii, au fost zadarnice, căci atît tribunalul cît şi Curtea de Apel şi de Casaţie, au admis partajul şi socru meu a trebuit să cedeze o treime dinspre moşia Hulubeasca, şi să plătească cheltuieli soţiei reclamantului Iancu Dumitrescu, care între timp murise.

Acesta a fost omul!…

Nici cu Puiu – cumnatul meu – nu s-a purtat cum trebuia, fiindcă nu  i-a dat nimic, deşi el ar fi fost cel mai indicat să-l ajute în exploatarea moşiilor. Bietu Puiu a trebuit să se facă funcţionar la Casa de Depuneri în Bucureşti şi mai tîrziu contabil în Călăraşi pînă în 1924 cînd a murit socru-meu.

 

Ei, la revedere nene Tache!

 

Am spus că avea ciudăţenii şi originalităţi despre care se dusese vestea ca de popă tuns. Odată mi-a propus să merg la Călăraşi spre a-i pleda un proces. Era în timpul cînd mă logodisem cu Tanţa. Am primit cu plăcere şi am plecat amîndoi, cu gabrioleta, la gara Lehliu, ca de acolo să luăm trenul la Călăraşi. Pe drum, după ce am urcat coasta de la Axintele, am constatat că nu mai am nici o ţigară. Eram şi eu fumător pasionat. I-am spus socrului meu că îl rog să-mi dea o ţigară (el fuma tutun cu foiţă) de oarece le-am terminat pe ale mele. El  s-a uitat la mine, cum sta mai sus pe capră, şi mi-a spus: „Ei aş! Ba, vezi vorbă! Cine are barbă să aibă şi pieptene!”

Eu am crezut întîi că glumeşte, dar văzînd că  socru-meu nu are de gînd să-mi dea tabachera lui, l-am rugat să oprească trăsura, m-am dat jos de pe capră, mi-am luat servieta şi pardesiul, spunîndu-i foarte serios: Ei, la revedere nene Tache !

– Unde te duci? – m-a întrebat el.

– Acasă.

– Cum acasă? Ce ţi-a venit?

– Apăi, nene, cine are procese să aibă şi avocat!

Pricepînd aluzia, a început să rîdă şi mi-a întins tabachera cu tutun.

– Şi aveai de gînd să te întorci înapoi? Serios?

– Foarte serios! O luam pe jos, coboram coasta la Axintele şi de acolo, prin pădure, peste Ialomiţa, ajungeam la Broşteni unde mă rugam de cineva să mă ducă la Urziceni.

– Da bine te-am găsit eu, nene! (asta era vorba lui) Să mă laşi fără advocat.

– Găseai dta destui la Călăraşi! i-am spus eu.

Şi pe urmă ne-am împăcat.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *