TEMPERATURI DE APROAPE 20 DE GRADE DE PAȘTE

După vremea ploioasă, vine și căldura. Temperaturile vor crește ușor ajungând la 20 de grade în perioada 13-19 aprilie.

MUNTENIA

Deşi temperaturile maxime vor creşte treptat, până pe 11 aprilie nu vor atinge normele climatologice. Astfel, pe 6 aprilie, media regională a maximelor termice va fi de 6 grade, iar pe 10 aprilie, de 15 grade. În perioada 11 – 19 aprilie, regimul termic diurn va fi cel normal, cu maxime, în medie, între 18 şi 20 de grade. În intervalul de prognoză, media temperaturilor minime va fi permanent pozitivă, dar nu va depăşi în prima săptămână 2…3 grade, iar între 13 şi 19 aprilie aceasta va mai creşte uşor, până în jurul a 5 grade. În intervalul 6 – 8 aprilie, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie, local însemnate cantitativ. Ploi slabe şi pe arii restrânse vor fi posibile în unele zile din intervalul 14 – 19 aprilie.

LA MUNTE

În primele trei zile, valorile termice diurne medii se vor situa în jurul pragului de îngheţ şi vor caracteriza o vreme mai rece decât în mod obişnuit. Începând cu 9 aprilie, procesul de încălzire va determina trecerea la valori medii normale ale temperaturilor maxime pentru această regiune, circa 8 grade pe 11 şi 12 aprilie şi 9…10 grade, ulterior. De-a lungul primei săptămâni, temperaturile minime vor fi permanent negative, în medie, între -8 şi -2 grade, iar apoi vor marca o creştere, depăşind cu puţin 0 grade. Va ninge în intervalul 6 – 9 aprilie, local însemnat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă. Precipitaţii predominant sub formă de ploaie slabă şi pe arii restrânse vor fi posibile în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.

SURSA: digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *