PROCESIUNE RELIGIOASA LA MANASIA

Icoana Maicii Domnului Pantanassa a fost dăruită Parohiei Manasia II. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 1 august 2015, și s-a bucurat de binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU Episcopul Sloboziei și Călărașilor. Cu acest prilej  a avut loc o procesiune cu icoana Maicii Domnului Pantanassa, care a fost adusă de la Mănăstirea Vatopedu din Muntele Athos.

Sfântul odor a fost primit la intrarea în localitatea Manasia, dinspre Urziceni, și purtat pe brațe de preoți. O mulțime impresionantă de credincioși, copii în costume populare, alături de preoții din Protopopiatul Urziceni, însoțiți de părintele protopop Bogdan Ionuț Stancu, au participat la acest moment solemn.

Prin mijlocirea monahiei Cipriana Lupașcu de la Mănăstirea Ghighiu, care este fiică a satului, cu purtarea de grijă a Părintelui Paroh Theodoru Dragomir a fost realizată o copie a Icoanei Maicii Domnului Pantanassa. Aceasta a fost dusă și lăsată în Sfântul Munte, după care a fost sfințită de părinții athoniți, apoi a fost readusă în țară.

Icoana a fost depusă, spre închinare, în Biserica Pogorârea Sfântului Duh a parohiei Manasia II și va rămâne pentru totdeauna ca să ocrotească această comunitate de creștini ortodocși și pe toți cei care se vor ruga înaintea ei.

A consemnat,

Protopop Bogdan Stancu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *