SPRIJIN PENTRU CRESCATORII DE PORCINE

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Centrul Judeţean Ialomița, eliberează adeverinţe pentru beneficiarii Măsurii 215 – Plaţi privind bunăstarea animalelor – pachet a – porcine, sesiunea III de depunere – anul II de angajament care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la Băncile care au încheiat Convenţii cu Agenţia. Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA si Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor, în cadrul acestui tip de convenţie.

Potrivit convenţiilor încheiate, la solicitarea scrisă a fermierului, A.P.I.A. va elibera adeverinţe pentru beneficiarii Măsurii 215 – Plaţi privind bunăstarea animalelor – pachet a – porcine,  sesiunea III de depunere – anul II de angajament,prin care confirmă faptul că solicitantul a depus, în perioada 20 mai – 30 iunie 2015, cerere de plată pentru măsura specificată. Suma înscrisă în adeverinţă reprezintă 30% din valoarea sumei solicitate în cererea de plată an II de angajament, sesiunea III de depunere.

În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr.703/ 23.07.2013 privind aprobarea condiţiilor în care se vor încheia Convenţiile dintre instituţiile financiare bancare si nebancare si Agenţia de Plaţi si Intervenţie pentru Agricultură, în vederea finanţării de către acestea a activităţilor curente ale beneficiarilor plaţilor derulate prin Agenţia de Plaţi si Intervenţie pentru Agricultură, Banca trebuie sa respecte nivelurile costurilor aferente acordării creditelor pentru beneficiarii plăţilor directe, astfel încât dobânda finală aplicată beneficiarului nu poate depăşi ROBOR 6M + 4%, iar comisioanele aferente creditului să fie în limita de 1%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *