FONDUL DOCUMENTAR NAŢIONAL CONSTANTIN ŢOIU SE AFLĂ LA URZICENI

Fondul Documentar  Naţional Constantin Ţoiu s-a constituit din donaţiile succesive ale scriitorului devenit patron spiritual al Bibliotecii  Municipale din localitatea natală în 29 decembrie 2005. Documentele donate nu au fost  însoţite de un  repertoar şi nici nu s-a  întocmit un proces verbal de predare-primire. Ele s-au aflat în grija responsabilului de bibliotecă, din aprilie 2007  managerul instituţiei, care a realizat două lucrări ce valorifică o parte din documente: „Urzicenii în viaţa şi opera scriitorului Constantin Ţoiu. Antologie.”, editura Star Tipp, 2012, lansată în prezenţa scriitorului pe 21 mai, de Sf. Constantin şi Elena, şi „Constantin Ţoiu, Jurnal intim, versiune de Alexandru Bulandra”, editura Paideia, 2015, ambele bine primite de criticii literari, scriitorii şi publicul cititor din Ialomiţa şi din ţară. Într-o discuţie  purtată  anul trecut,   criticul şi istoricul  literar  Nicolae Manolescu,  Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România,  mi-a confirmat  faptul că  în apartamentul donat  de scriitor acestei instituţii nu au mai fost găsite alte documente şi manuscrise. Astfel, Uniunea Scriitorilor şi Facultatea de Litere din Bucureşti au luat la cunoştinţă   şi vor transmite   studenţilor şi cercetătorilor literari interesaţi  de viaţa şi opera marelui prozator şi om de cultură   despre existenţa  la Biblioteca din Urziceni a  Fondul Documentar  Naţional Constantin Ţoiu.

După o muncă plină de  grijă  pentru conservarea  şi punerea în circulaţie a acestei comori documentare, personalul Bibliotecii Municipale „Constantin Ţoiu” a reuşit  zilele acestea încheierea activităţii de  sistematizare şi depozitare  a întregului fond. El  este format din următoarele  domenii: I. Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de  Cavaler, premii, diplome, plachete; II. Acte de studii;  III. Acte de identitate şi stare civilă; IV. Documente privitoare la  părinţi; V. Scrisori; VI. Caiete; VII. Fotografii;VIII. Copii dactilografiate ale cărţilor, recenzii şi note; IX. Afişe, extrase din presa străină, conferinţe, invitaţii la evenimente internaţionale; X.Plicuri cu înscrisul autorului; XI. Lucrări în manuscris despre opera lui Constantin Ţoiu.

Anul viitor  va apărea al treilea volum dedicat  valorificării moştenirii Patronului nostru spiritual, sub titlul Din Fondul Documentar al  Bibliotecii Municipale „Constantin Ţoiu”.          

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *