ISTORIA URZICENIULUI LA SALONUL ANUAL DE CARTE DE LA SLOBOZIA, EDIȚIA A XXV-A 10 OCTOMBRIE – 4 NOIEMBRIE 2016

   Încă din prima zi a Salonului anual de carte de la Slobozia din 2016, rezervată întâlnirii editurilor ialomițene cu scriitorii, pe primul panou au stat la loc de cinste două cărți de căpătâi despre trecutul Urziceniului:

Dumitru M. Ranetescu, Oameni care nu mai sunt…, Editura Helis, 2016, Editor Alexandru Bulandra

Și Nicolae Thomescu-Baciu, Amintiri ialomițene. Poveștile Urziceniului. 1830-1940, Editura Helis, 2016, Editor Preot Adrian Lucian Scărlătescu.

  Ambele apariții au fost prezentate de înșiși editorii acestor lucrări, care au și colaborat la elaborarea lor.

   Este vorba despre descoperirea unui autor, în cazul lui Dumitru M. Ranetescu și de redescoperirea celuilalt, anume a lui Nicolae Thomescu-Baciu, cunoscut până azi doar ca primul monograf al urbei prin opera sa Urzicenii cu 24 de ilustrațiuni.

     Domnul Alexandru Bulandra a enunțat și proiectul său de viitor: publicarea în revista Helis, apoi în volum a unei alte opere necunoscute a lui Dumitru M. Ranetescu.

      De asemenea, Preotul Adrian Lucian Scărlătescu a prezentat temele care-l preocupă în cercetarea cotidiană și a anunțat apariția iminentă a romanului Zapcii, de Nicolae Thomescu-Baciu, fapt ce a făcut pe doamna Elena Pacală să aprecieze altruismul părintelui care de câțiva ani tipărește alți autori, de obicei învățători, cu istoriile lor despre diferite localități ialomițene.

   În aceeași zi și-au mai lansat cărți domnii Gheorghe Dobre, Ilie Comăniță iar domnul Eduard Claudiu Brăileanu și vernisat o expoziție de fotografie: „Argentina, capătul lumii”.

    Închiderea oficială a Salonului anual de carte de la Slobozia se va face în ziua de 3 noiembrie 2016 cu întâlnirea scriitorilor din Ialomița.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *