Lucrarile de reparatii la Casa de Cultura sunt in grafic

În acest moment la Casa Municipală de Cultură se fac lucrări de reparaţii curente, după ce consiliul  a aprobat alocarea a 152 000 de lei  din bugetul  local. Potrivit administratorului public Nicolae Cristea până la sfârşitul lunii octombrie aceste lucrări vor fi finalizate, acesta apreciind că s-a avansat potrivit graficului. Concret, la Casa de Cultură se execută lucrări de reparaţii la acoperiş, reparaţii zugrăveli exterioare la faţadă, reparaţii capitale la grupurile sanitare şi reparaţii la instalaţia electrică. Dificultăţi în derularea acestor intervenţii s-au înregistrat la grupurile sanitare, instalaţia de apă fiind deteriorată în totalitate. Este posibil chiar să fie suplimentat devizul din cauza cheltuielilor neprevăzute apărute la grupurile sanitare.

Investiţia în renovarea Casei de Cultură s-a impus din cauza degradării acoperisului, fapt ce a dus la infiltrarea apei din ploi în interior, apă care a deteriorate  atât pereţii interiori cât mai ales instalaţia electrică, aceasta din urmă fiind imposibil de folosit. De altfel, din această cauză nu puteam obţine nici avizul ISU de funcţionare. Grupurile sanitare erau de asemenea nefuncţionale, şi s-a dovedit că problemele  erau mult mai grave decât au anticipat cei care au făcut devizul. La grupurile sanitare vor fi schimbate instalaţiile şi obiectele sanitare, gresia , faianţa şi tâmplăria şi se vor face zugraveli.

Aceste lucrări prevăzute a se executa anul acesta nu vor rezolva în totalitate problemele de la Casa de Cultură. Nicolae Cristea a menţionat că în bugetul următor se vor aloca bani petru zugravelile interioare şi  pentru sala de spectacole, unde trebuie refăcută scena şi schimbat mobilierul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *