NOI MODIFICARI IN LEGISLATIA MUNCII

Ordonanţa de Urgenţă nr. 53/2017, intrată în vigoare la 7 august 2017 ,  modifică o serie de elemente din Codul Muncii(Legea nr. 53/2003) şi impune existenţa la locul de muncă a unor documente care dovedesc derularea raportului de muncă, astfel:

1.Art.16 alin (4) Angajatorul este obligat să păstreze la locul de muncă o copie a contractului individual de muncă pentru salariaţii care prestează activitate în acel loc.

2.Art. 119 Angajatorul are obligaţia de a ţine la locul de muncă evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orei de începere şi a celei de sfârşit al programului de lucru, şi de a supune controlului inspectorilor de muncă această evidenţă, ori de câte ori se solicită acest lucru.

Potrivit art. 17 alin. (2) şi alin.(3) lit. b)  din Codul muncii, în contractul individual de muncă trebuie să se înscrie locul de muncă sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea ca salariatul să muncească în diverse locuri.

Potrivit art.5 lit.k) din Legea nr. 319 din 14 iulie 2006  a securităţii şi sănătăţii în munca , prin loc de muncă se întelege locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii şi/sau unităţii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau unităţii la care lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii.

Locul de muncă este determinat de angajator şi presupune precizarea următoarelor elemente: a localităţii, a unităţii sau subunităţii ( secţiei, atelierului , departamentului , direcţiei, serviciului , biroului) şi dacă munca se va presta stabil la sediul unităţii sau subunităţii ori în afara ei ( în alte puncte de lucru, eventual la domiciliul salariatului sau chiar în alte localităţi).

Specificul felului muncii  ( funcţiei/postului) poate să implice însă deplasări permanente ale salariatului pentru executarea obligaţiilor de serviciu ( în aceeaşi sau în alte unităţi). În situaţia în care salariatul nu are un loc de muncă stabil părţile vor recurge la clauza de mobilitate stabilită de art. 25 din Codul muncii.

Potrivit acestui text de lege, prin clauza de mobilitate părţile în contractul individual de muncă stabilesc că, în considerarea specificului muncii, executarea obligaţiilor de serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc stabil de muncă. În acest caz salariatul beneficiază de prestaţii suplimentare în bani sau în natură.

În ceea ce priveşte lucrătorul mobil , Hotărârea Guvernului nr. 38 din 16 ianuarie 2008 (*actualizată*) privind organizarea timpului de muncă al persoanelor care efectuează activităţi mobile de transport rutier, defineşte la art.3 lit.a) şi d)  :

timpul de muncă al lucrătorului mobil – perioada de la începutul până la sfârşitul timpului de lucru, în cursul căreia lucrătorul mobil se află la postul său de lucru, la dispoziţia angajatorului şi în exerciţiul funcţiilor sau activităţilor sale: conducerea autovehiculului; încărcarea şi descărcarea; ajutorul acordat pasagerilor la urcarea şi coborârea din vehicul;curăţenia şi întreţinerea tehnică; toate celelalte activităţi vizând asigurarea siguranţei vehiculului, a încărcăturii sale şi a pasagerilor sau îndeplinirea obligaţiilor legale ori de reglementare direct legate de operaţiunea de transport aflată în desfăşurare, inclusiv supravegherea încărcării şi descărcării, formalităţile administrative legate de poliţie, vamă, serviciul de imigrare etc.; locul de muncă al lucrătorului mobil este locul de la sediul principal al întreprinderii sau de la sediile secundare ale acesteia, unde lucrătorul mobil îşi îndeplineşte atribuţiile, ori vehiculul pe care îl utilizează în exercitarea atribuţiilor sale sau orice alt loc unde acesta desfăşoară activităţi de transport.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *