CONSILIUL LOCAL MODIFICA DIN NOU BUGETUL

Consiliul local Urziceni  a aprobat o nouă rectificare bugetară în şedinţa din 26 septembrie. Faţă de prima variantă a proiectului trimis consilierilor,a apărut o modificare, situaţie care a generat o nouă discuţie între viceprimarul Liviu Cazan şi primarul Constantin Sava. Amendamentul care a provocat interpelarea se referea la alocarea unei sume de 25 000 de lei pentru parcurile de joacă de pe locaţia fostului spital şi a celui de pe strada Muncii. Viceprimarul a cerut lămuriri cu privire la această sumă, iar primarul, a subliniat că trebuia să vorbească cu constructorul, mai ales că această investiţie este un proiect care îi aparţine. Discuţia a continuat în această notă, Sava amintindu-i lui Cazan că face parte din executiv şi ar fi trebuit să ştie că firma care face lucrarea a solicitat suplimentarea bugetului, iar Cazan reproşându-i primarului că el este acela care refuză orice dialog. Viceprimarul l-a sunat chiar în şedinţă pe constructor şi a avut o discuţie cu acesta. Nişte lămuriri a oferit şi directorul economic,  Nicoleta Iconaru, care a explicat ca această suplimentare a survenit în urma creşterii preturilor la anumite materiale,  după ce a fost făcută achiziţia iniţială pe SEAP. În nota de fundamentare se menţionează de altfel, că  în „contractul de furnizare „Amenajare parc joacă oentru copii” pe strada Muncii şi strada Panduri, prin care s-au achiziţionat aparatele necesare nu au fost prevăzute cheltuielile pentru montaj, suma de 25 000 de lei rezultând în urma consultării ofertelor operatorilor economici înscrişi în catalogul de produse şi lucrări SEAP. În această sumă sunt incluse achiziţionarea şi montajul a 60 mp de dale de cauciuc de 2 cm pentru acoperirea în totalitate a suprafeţei parcului de joacă din strada Panduri, 6 mc de nisip şi 317 mp folie polietilenă pentru amenajarea suprafeţei de montaj a dalelor de cauciuc în parcul de joacă de pe strada Muncii”.

În ceea ce priveşte celelalte modificări bugetare din proiect acestea s-au referit la alocarea sumei de 91, 75 mii lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate, respectiv drepturile asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţii lunare. Rectificarea bugetului local, propusă de executiv, a fost aprobată de consilierii prezenţi la şedinţă, inclusiv cu modificarea apărută după proiectul iniţial.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *