Program de sprijin pentru crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița

Crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița vor beneficia, în perioada 2018-2020, de o schemă de sprijin financiar pentru aplicarea programului de susținere a acestora în vederea producerii cărnii de porc, pentru creșterea, îngrășarea și livrarea porcilor din rasele Bazna sau Mangalița către un procesator/altă persoană juridică, potrivit unei Hotărâri adoptate în ședința de astăzi a Guvernului.

La această schemă de ajutor de minimis participă, pe baze contractuale, furnizorii de purcei din rasele Bazna și/sau Mangalița, crescătorii de porci din rasele Bazna și/sau Mangalița și procesatorii/alte persoane juridice care defășoară activități de prelucrare și conservare a cărnii, activități de comerț cu ridicata al cărnii și produselor din carne, activități de comerț cu amănuntul al cărnii și al produselor din carne.

Potrivit acestui program de sprijin, crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița, care își desfășoară activitatea în sectorul producției primare, vor primi cu titlu gratuit, un număr par de purcei, minim 2 și maxim 10, pentru creștere, îngrășare și livrare către un procesator cu care au încheiat contract în acest sens.

Purceii pentru creștere și îngrășare sunt preluați de procesatori de la furnizorii de purcei din rasele Bazna și/sau Mangalițaîn baza unui contract de livrare și transportați crescătorilor de porci.

Ajutorul de minimis reprezintă numărul de purcei primiți cu titlu gratuit din rasele Bazna și/sau Mangalița de beneficiari, iar valoarea acestuia se calculează solicitantului ajutorului, respectiv furnizorul de purcei, prin înmulțirea numărului de purcei cu 250 lei/cap purcel.

În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, furnizorii de purcei din rasele Bazna și/sau Mangalițacrescătorii de porci din rasele Bazna și/sau Mangalita și procesatorii/alte persoane juridice, pot solicita înscrierea în Program, în baza unei cereri, care se depune la direcția agricolă județeană (DAJ), care îi înregistrează în registrele unice corespunzătoare, precum și în registrul de evidență al ajutorului de minimis.

Durata de aplicare a acestei scheme de ajutor de minimis este 2018-2020, iar valoarea totală a schemei de ajutor de minimis pentru anul 2018 este de 4,6 mil. lei, în limita sumelor aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu această destinație, de la bugetul de stat.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *