A INCEPUT CAMPANIA PRIVIND DEPUNEREA CERERILOR UNICE DE PLATA PENTRU ANUL 2018

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat Campania de informare a fermierilor privind depunerea Cererii Unice de Plată în anului 2018, sub sloganul: “Drumul către o agricultură performantă trece pe la APIA. Depune Cererea Unică de Plată și în 2018!”

În conformitate cu prevederile legislației în vigoare, Cererile Unice de Plată se depun la Centrele judeţene/locale APIA şi al Centrul Municipiului Bucureşti, în perioada 01 martie – 15 mai 2018.

România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăţi/măsurilor de sprijin/ajutoarelor, ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli, respectiv:

– schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal și zootehnic, schema simplificată pentru micii fermieri, ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal şi zootehnic.

– măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 – Agro-mediu şi climă, Măsura 11 – Agricultura ecologică, Măsura 13 – Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020).

În Campania 2018, completarea declaraţiei de suprafaţă se realizează electronic, folosind aplicaţia IPA-Online la adresa: http://lpis.apia.org.ro/. Finalizarea şi închiderea cererii unice de plată în IPA-Online se face în prezenţa funcţionarului APIA responsabil cu primirea cererii unice de plată, după verificarea acesteia şi a mesajelor din controlul parcelelor digitizate şi corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic.

Același principiu se aplică și pentru fermierii, crescători de animale, care vor completa Cererea unică de plată – declarație sector zootehnic, împreună cu funcționarul APIA, în aplicația dedicată sectorului zootehnic.

Fermierii vor depune la APIA o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă aceştia deţin suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe!

Cererile se depun la Centrele județene APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol şi la centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 3/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prevede la art.7: „ (1) Beneficiarii plăţilor prevăzute la art. 1 alin. (2) şi la art. 33 alin. (2) lit. b) şi c) sunt fermierii activi persoane fizice şi/sau persoane juridice care desfăşoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori ai suprafeţelor de teren agricol şi/sau deţinători  de animale, potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare..(…)” n) să prezinte la depunerea cererii unice de plată sau a modificărilor aduse acesteia documentele necesare care dovedesc că terenul agricol, inclusiv zonele de interes ecologic, se află la dispoziția lor sau o copie a anexei nr. 24 de la starea civilă a unităților administrativ-teritoriale, dacă este cazul.”

Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată şi trebuie să fie valabile la data depunerii cererii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *