15 MARTIE, ZIUA MONDIALA A DREPTURILOR CONSUMATORILOR

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, prin structurile teritoriale, a marcat și în acest an Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor printr-o serie de evenimente organizate cu scopul de a readuce în atenţia publică importanţa cunoaşterii drepturilor de consumator. Pentru acest an ANPC a ales ca temă ”Crearea unei piețe on-line echitabilă și sigură”, având în vedere dezvoltarea accelerată a acestui tip de comerț. În acest sens structurile teritoriale au organizat acțiuni care au urmărit informarea și educarea consumatorilor pentru cunoașterea drepturilor acestora. Și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița va acționae parcursul anului 2018  pe această tematică.

În primele două luni ale anului activitatea instituției s-a axat pe cele 8 tematici propuse la nivel național, fiind întreprinse 180 de acțiuni de control la producători, distribuitori și comerciați, vizând calitatea produselor și serviciilor destinate populației, soldate cu 60 de procese verbale de contravenție și 13 amenzi în valoare de 37 000 de lei. Comisariatul a desfășurat și acțiuni proprii. Au fost depuse 51 de reclamații și soluționate 30. Structura sesizărilor a fost următoarea: bunuri nealimentare – 6 și prestari servicii – 36 din care: 5 televiziune, 18 telefonie 3 energie electrica , gaze 1, bănci 6, service 2, turism 1, alte domenii 9. În luna ianuarie s-au prelevat 14 probe de produse textile, iar 6 au ieșit neconforme. În luna februarie s-au efectuat controale la un mare retailer din judeș care au vizat respectarea prevederilor privin protecția consumatorilor la comercializarea legumelor și fructelor, produselor din carne refrigerată si congelată și a promoțiilor. În urma controalelor au fost date 3 amenzi în valoare de 21 000 de lei.Anul acesta concursul național”Alege! Este dreptul tău!”, ajuns la a XVI-a ediție, a avut ca temă ”Costuri ascunse ale comerțului on-line” .

Cât privește activitatea Comisariatul Județean Pentru Protecția Consumatorilor Ialomița pe anul 2017, aceasta s-a concretizat într-un număr de  1832 de controale, structura acțiunilor fiind împărțită astfel: 62,61% produse alimentare, 26,36%, prestări servvicii , 0,41% servicii financiare. Pentru 788 de cazuri au fost dispuse măsuri contravenționale, valoarea amenzilor fiind de  697 700 lei. Au fost confiscate și mărfuri în valoare de 197 510  lei. Pe parcursul anului trecut au fost efectuate 40 de controale tematice, derulate la nivel național, și 12 controale cu tematici proprii care au vizat produse și servicii alimentare și nealimentare și prestări servicii.

Ziua mondială a Drepturilor Consumatorilor reprezintă pe d eo parte celebrarea dar și promovare drepturilor acestora. Momentul istoric al nașterii acestei mișcări a fost  15 martie 1962, câd, John Fitzgerald Kennedy, preşedinte al Statelor Unite ale Americii, rostea în Congres un mesaj legat de drepturile consumatorilor, susţinând existenţa a patru drepturi fundamentale ale acestora: dreptul la securitate, la informare, dreptul de a fi ascultat şi de a alege liber produse şi servicii. Acest moment este punctul de referinţă al istoriei formelor organizate de protecţie a consumatorilor. Mai tarziu, Organizația Internațională a Uniunilor de Consumatori,  a declareat ziua de 15 martie – Ziua mondială a drepturilor consumatorilor.

Ziua mondială a drepturilor consumatorilor a fost marcată pentru prima dată la 15 martie 1983, de către mișcarea consumatorilor „Consumers International”, care are în prezent peste 240 de organizații membre în 120 țări și reprezintă o mișcare internațională de consum puternică, al cărei scop este de a ajuta la protejarea consumatorilor de pretutindeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *