Parteneriatul public-privat, aprobat de Guvern

Guvernul a adoptat recent o ordonanţă de urgenţă care reglementează încheierea şi derularea parteneriatului public-privat.

Potrivit actului normativ, parteneriatul public-privat are ca obiect realizarea sau, după caz, reabilitarea şi/sau extinderea unui bun sau a unor bunuri care vor aparţine patrimoniului partenerului public.

De asemenea, ordonanţa reglementează posibilitatea de a se realiza în parteneriat public – privat și proiecte care presupun exclusiv operarea unui serviciu public.

Printre elemente principale ale parteneriatului public-privat se află durata de cel puțin 5 ani a raporturilor contractuale, care să permită partenerului privat recuperarea investiţiei şi realizarea unui profit rezonabil, finanţarea proiectului, în principal din fonduri private şi, după caz, prin punerea în comun a fondurilor private cu fonduri publice sau distribuirea riscurilor între partenerul public şi partenerul privat, în funcţie de capacitatea fiecărei părţi contractante de a evalua, gestiona şi controla un anumit risc.

Cota de contribuție a partenerului public la finanțarea realizării investițiilor dintr-un contract de parteneriat public – privat reprezentată de resurse financiare de altă natură decât fonduri externe nerambursabile şi contribuţia naţională aferentă unor astfel de fonduri nu poate depăși 25% din valoarea totală a investiției.

De asemenea, actul normativ prevede constituirea, în termen de 1 an, a unui Fond special de finanțare a contractelor de parteneriat public-privat care se încadrează în categoria proiectelor strategice. Acest Fond special va fi constituit din venituri publice provenind din resurse financiare fiscale și nefiscale, inclusiv subvenții, prevăzute de legea specială de înființare a respectivului fond special.

În scopul implementării contractului de parteneriat public-privat se înființează și funcționează, conform Legii societăților nr.31/1990, o  societate de proiect.

Prin contractul de parteneriat public-privat, partenerul public va putea transmite sau constitui, în favoarea societăţii de proiect, dreptul de a colecta şi utiliza pentru derularea proiectului tarife de la utilizatorii bunului/bunurilor sau serviciului public ce formează obiectul contractului de parteneriat public-privat. Tipurile de tarife şi nivelul acestora se reglementează în condiţiile legii.

Investitorul privat desemnat câştigător al procedurii de atribuire care încheie un contract de parteneriat public-privat dobândeşte calitatea de partener privat.

Partenerul public are obligaţia de a transmite Institutului Național de Statistică, în termen de 30 zile de la semnare, o copie conformă cu originalul a contractului de parteneriat public-privat.

Guvernul poate decide prin hotărâre ca anumite proiecte pe care le consideră strategice să fie pregătite şi atribuite în numele partenerilor publici care urmează să le implementeze de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză.

Iniţiativa realizării unui proiect în regim de parteneriat public-privat aparţine partenerului public.

Durata contractului de parteneriat public-privat se stabileşte, în principal, în funcţie de perioada de amortizare a investiţiilor ce urmează să fie realizate de către societatea de proiect şi în funcţie de modalitatea de finanţare a acestor investiţii.

Partenerul public are dreptul să monitorizeze şi să controleze, pe toată perioada derulării contractului de parteneriat public-privat, modul în care partenerul privat şi/sau societatea de proiect îşi execută obligaţiile născute din contractul de parteneriat public-privat şi/sau din prevederile legale aplicabile.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *