Carnavalul  Costumelor ECO si  Expo ECO Centenar

Copiii costri talentati si ecologisti au invatat cum sa aiba grija de planeta pe care traim

Vineri, 26 octombrie,  în sala de sport a orașului, 250 de copii de la scolile și grădinițele din Urziceni au participat la manifestarea organizata de Casa de Cultură, Biblioteca Municipala Constantin Țoiu și Gazeta de Urziceni, cu sprijinul primăriei municipiului.

A fost un eveniment unic, emoționant de la care copiii au putut învăța cât de important este să protejam mediul înconjurător, recuperând, refolosind și recondiționând. Rar am văzut atâta explozie de talent, ingeniozitate și frumusețe la confecționarea costumelor prezentate și a obiectelor expuse.. Au fost costume superbe realizate din hartie sau plastic, dar si obiecte din materiale ecologice de o frumusețe incredibilă. Expozitia de obiecte ECO va ramâne deschisa cel puțin două săptămâni, în foaierul Casei de Cultura, pentru cei care doresc să vadă  ce au reușit să facă minunații nostri copii, cu sprijinul dascălilor și al părinților. Toți copiii care au participat la eveniment au primit premii – rechizite și dulciuri –pentru strădania lor.

Multumim foarte mult sponsorilor  care ne-a ajutat sa le oferim copiilor daruri , ca răsplata pentru munca depusă:  Green Fiber – Mihaela Savin, Bacsim- Ion Bucsaru, Ecoterm – Virgil Iorga,   Raluca Dumitrescu- presedinte Gal Naparis, Royal – Mariana Babagianu, Oana si Cristina Martinescu – Martplast, Cristina Nitu, Costel Dumitrache, Mircea Baciu, Ion Bitineanu, Dan Anton, Cami Ionescu.

Cât despre participanți vă oferim  impresiile a trei cadre didactice care au participat la eveniment.

O ZI PENTRU ETERNITATE

Sau, și mai bine, o zi pe lună, pentru eternitatea omenirii. De ce spun asta? Pentru că numai așa vom avea conștiința liniștită că am făcut ceva pentru viața de pe Terra. Ce să facem în acea zi? Ceea ce au făcut copiii împreuna cu părinții lor și cadrele didactice de la grădinitele și școlile din oras, în ziua de 26 octombrie: au prezentat obiecte și costume confecșionate din materiale reciclabile, materiale  care alfel ar fi poluat apa, aerul sau solul.

Este nevoie de astfel de activități pentru a trezi conștiința civică a fiecăruia dintre noi!

A fost o activitate foarte frumoasă și foarte educativă atât pentru copiii cât și pentru părinti, cuprinsa în calendarul evenimentelor dedicate Centenarului. Vă felicit din toată inima!

Cred că in felul acesta vom sărbători și Bicentenarul, așa cum își dorea și o fetiță ce avea pe cap două antene, conectate probabil la Univers,cu semnul infinitului.

Felicitări organizatorilor și mulțumiri sponsorilor!

Iancu Constantina

Prof.înv. preșcolar ,G.P.P nr.1 Urziceni

Elevi ecologişti

Vineri, 26 octombrie 2018, la sala de sport a municipiului Urziceni, a fost organizat Carnavalul costumelor Eco şi Expo Eco Centenar.

Manifestarea a fost primită cu entuziasm atât de copii, cât şi de părinţii acestora. Astfel, de la Şcoala Gimnazială ,,I. H. Rădulescu”, au participat peste 150 de elevi. Sub îndrumarea cadrelor didactice şi cu ajutorul părinţilor, au defilat în costume inedite şi originale, realizate din materiale Eco diverse.

De asemenea, şi-au arătat creativitatea şi grija pentru păstrarea unui mediu curat aplicând mesajul manifestării organizate: recondiţionare, refolosire, reciclare, şi în realizarea unor obiecte utile şi frumoase, confecţionate din materiale reciclate.

Consilier educativ, Man Romelia Melania

A fost un eveniment unic…

Carnavalul Costumelor ECO a fost un eveniment unic la care copiii au participat cu drag și interes, unde au vazut multe obiecte confecționate din materiale refolosibile și au înțeles că din astfel de materiale se pot obține lucruri nteresante.

Părinții copiilor preșcolari au fost creativi și ingenioși și au folosit materiale reciclabile cu care au realizat costume minunate. Organizarea a fost la înălțime! Felicitări pentru ziua minunată pe care ați oferit-o copiilor!

Mariana Buturugaru – Grădinița cu program normal

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *