Justiția din România, din nou în atenția Comisiei Europene

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, i-a trimis joi, 24 ianuarie, o scrisoare premierului Viorica Dăncilă legată de OUG anunțată de Tudorel Toader, prin care ar urma ca cei condamnați de completurile de 5 judecători ale ÎCCJ în perioada 2014-2018 să poată contesta deciziile, potrivit G4Media.
”Prim-vicepreședintele Timmermans a exprimat îngrijorări și a cerut clarificări referitor la câteva aspecte” în această scrisoare, a declarat pentru sursa citata Christian Wigand, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
”Comisia Europeană urmărește îndeaproape discuțiile despre o posibilă OUG în urma celor două decizii ale Curții Constituționale. Comisia a luat notă deja de decizia CCR privind completele de 5 judecători în ultimul raport MCV. Vă reamintesc că președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, s-a exprimat extrem de clar în legătură cu posibilitatea unei amnistii în timpul recentei sale vizite la București. Așa cum Comisia Europeană a spus în repetate rânduri, e esențial ca România să revină pe calea corectă în lupta anticorupție, să asigure independența justiției și să evite alți pași înapoi”, a mai spus Wigand.

Sursa: stiripesurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *