Pană uriașă de curent la Urziceni

Opt containere suport logistic au ajuns, sâmbătă seara, în Urziceni şi vor asigura cu energie electrică cartiere şi diferite instituţii publice, a informat IGSU, print-un comunicat de presă informează Agerpres.

„În sprijinul comunităţilor afectate de avariile la reţeaua de alimentare cu energie electrică din oraşul Urziceni au ajuns deja 8 din cele 16 containere suport logictic tip IV iluminat (450 kVA) dislocate din judeţele mai puţin afectate de vremea nefavorabilă. Acestea vor asigura cu energie atât cartierele afectate de lipsa curentului, cât şi sedii ale diferitelor instituţii publice”, relevă sursa citată. 

Policlinica din Urziceni se numără printre instituţiile alimentate de un astfel de container generator de curent electric. 

Anterior, în cursul zilei de sâmbătă, IGSU a anunţat că a dispus dislocarea în Ialomiţa a 16 containere de mare capacitate generatoare de curent electric pentru asigurarea necesităţilor populaţiei din zonele afectate de vremea nefavorabilă, având în vedere că în acest judeţ s-au înregistrat avarii importante la reţeaua de alimentare cu energie electrică. Generatoarele au fost mobilizate din judeţele Argeş, Bacău, Brăila, Braşov, Buzău, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Teleorman, Tulcea, Olt, Prahova, Vrancea, Vâlcea şi Unitatea Specială din Ciolpani. 

Tehnica dislocată va rămâne în sprijinul autorităţilor din judeţul Ialomiţa până la remedierea avariilor de către echipele tehnice ale distribuitorilor de energie electrică. Generatoarele ISU au o capacitate de 450 kVA şi permit aprovizionarea temporară a unor localităţi cu energie electrică în cazul în care reţeaua publică cedează din cauza vremii neprielnice, informa IGSU

Sursa: stiripesurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *