PUBLICITATE

PUBLICITATE

PUBLICITATE

PUBLICITATE

PUBLICITATE

PUBLICITATE

 

Noul an scolar începe cu schimbari majore. Ce decizii iau autoritățile in lupta cu pandemia?

Ministerul Educației are pregătite mai multe scenarii pentru prevenirea infectării cu Covid, în condițiile în care s-a decis la nivel guvernamental ca școala să înceapă la 14 septembrie. Sunt 3 astfel de scenarii care se raportează la numărul de infectări

Titularizare 2020

În Ialomița, 51,5% dintre candidați au reușit să promoveze examenul de titularizare, o rată de promovare inferioară în raport cu cea înregistrată la nivel național – 58,66%, conform rezultatelor publicate înainte de contestații. Un singur candidat a reușit să obțină

POVESTE (fără seamăn de) FRUMOASĂ din URZICENI, via… IERUSALIM (VII) – Titi Damian

După cum ne povestea inimoasa ghidă ieșeano-israeliană Edith Yosef, mereu foarte atentă la solicitările grupului eterogen buzoiano-ialomițeano-vrâncean, și foarte bine informată, am fost un grup privilegiat, întrucât am avut ocazia să asistăm pe viu la sfințirea apei Iordanului chiar de

Sprijin European pentru familiile defavorizate

Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) este în curs de implementare în județul Ialomița.26.052 pachete cu alimente și 26.052 pachete cu produse de igienă vor ajunge labeneficiari. La Urziceni acțiunea este în derulare la Sala de sport de la intrarea

Viața mea la Urziceni, 1906-1911 – Dumitru M. Ranetescu

Acesta a fost omul!…   Era un om foarte ciudat şi cu un fond sufletesc de răutate, de egoism şi de răzbunare cum rar se vede. El n-avea prieteni pe nimeni. Cu familia era în veşnică ceartă. Pe mama lui,

Lili BALCAN – Momente din viaţa oamenilor simpli de provincie de ieri şi de azi (II)     (continuare din numărul trecut)

EL, COSTICĂ BALCAN Părinți – Gheorghe și Sofia   În Urziceni, pe strada Traian, a treia casă pe stânga cum vii dinspre vechea Primărie, unde astăzi se înalţă mândră casa lui Puiu Mălăiescu, locuiau, în urmă cu 130 de ani,

Anunt public primăria Alexeni

Primăria Comunei Alexeni a demarat în data de 30.04.2020 implementarea proiectului cu titlul ” Reabilitare și modernizare Cămin Cultural comuna Alexeni, județul Ialomița”. Proiectul este finanțat cu sprijinul financiar al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița, prin Programul Local de Dezvoltare

Anunț public Primăria Urziceni

  PRIMĂRIA MUNICIPIULUI URZICENI, cu sediul în Urziceni, Calea Bucureşti, nr.104, judeţul Ialomiţa, cod de identificare fiscală 4364942, telefon 0243/254.975-persoana de contact Sandu Ecaterina organizează în data de 26.08.2020, ora 10.00, licitaţie publicăprivind închirierea urmatoarelor imobile: -teren intravilan cu destinatie

DE CE ESTE BINE SA MANANCI MAMALIGA?

Porumbul este bogat în acizi grași nesaturați (85 — 90%), conține multe hidrocarburi, amidon, albumine, foarte multe vitamine din grupa B, vitamina E, vitamina K, fier, fosfor, magneziu, zinc, potasiu și fibre. Chiar dacă prin fierbere își pierde din substanțele

Placinta Ciobanului

Ingrediente: 3 cartofi, 3 linguri de unt, 120 ml lapte, 1 lingurita usutroi zdrobit, 100 gr cascaval ras Ingrediente pentru umplutura: 2 lingurite ulei, 900 gr carne tocata de vita, 1 ceapa, 2 catei de usturoi, sare, piper, 2 linguri

Rozmarin – beneficii și utilizări

Folosit pentru obținerea uleiului de rozmarin și a oțetului de rozmarin! Vârfurile florale (Herba Rosmarini) recoltate în faza de înflorire, începând cu anul al treilea de cultură (15 – 20 ani rezistă cultura de rozmarin), sunt folosite în stare proaspătă

Alegeri locale 2020    

  Principalele repere calendaristice ale acestei perioade sunt următoarele: 2 august – constituirea Biroului Electoral Central; 7-11 august – perioada de înregistrare a alianțelor electorale; 7-18 august – perioada de depunere a candidaturilor; 8 august – constituirea birourilor electorale de

Acident în apropiere de Urziceni

Joi noapte, în jurul orei 23:00, pe DN2 în afara municipiului Urziceni s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Din verificările efectuate a reieșit că, în timp ce un bărbat de 47 de ani

IMOBILIARE – VÂNZĂRI TERENURI